Bine ați venit pe site-ul nostru!

Despre noi:

Cine suntem?

De douăzeci de ani, Editura „Sf. Mina” propune materiale care promovează cultura si credința creștin-ortodoxă, atât în rândul copiilor, cât și în rândul adulților. Credem cu tărie că o educație ce promovează valorile moral-religioase de la o vârstă fragedă are un efect benefic asupra celor mici, ajutându-i să ajungă membri valoroși ai societății contemporane. Colectivul nostru, constituit din licențiați în Teologie, Filosofie, Filologie, Informatică, Arte si Psihologie, abordează, într-un ritm constant și într-un mod creativ, atât conținuturile religioase, cât și pe cele didactice, în egală măsură. În toată activitatea noastră ne unesc atât iubirea față de Dumnezeu, cât și cea față de aproapele nostru.

Și cum am putea împlini această vocație?

Noi alegem să promovăm valorile care și-au dovedit valabilitatea și perenitatea în toată istoria omenirii, constituindu-se într-un tezaur de înțelepciune transcendentă, izvor de hrană, putere și viață creatoare de noi și noi valențe culturale, spirituale reflectate în această lume materială.
În anul 1999, conștientizând, în acord cu evoluția abordării didactice la celelalte discipline școlare, necesitatea unei altfel de abordări a conținuturilor lecțiilor la disciplina Religie, am debutat pe piața cărții școlare cu primele auxiliare didactice la această disciplină. Cele dintâi proiecte au fost de pionierat în domeniu, căci perioada comunistă inhibase orice formă de exprimare spirituală. În anul 2000, am înființat Editura Sf. Mina, prin care, pas cu pas, am reușit să realizăm materiale didactice auxiliare și manuale care au întrunit cerințele de calitate didactică și tehnică, primind avizări din partea Ministerului Educației și Învățământului, iar, în cazul manualelor, și din partea Patriarhiei Române.
Pornind de la convingerea că un caracter puternic se construiește atât pe baza educației formale, cât și pe baza educației non-formale, ne-am implicat în realizarea de proiecte dedicate copiilor, care vizează, mai ales, dezvoltarea personală a acestora. Lucrările promovate de noi stimulează abilitatea lor de a găsi înțelesuri în toate povestirile pe care le expunem, încearcă să îi ajute să își dezvolte intelectul și să își înțeleagă propriile emoții și aspirații, ridică probleme pe care aceștia le-ar putea întâlni în mod real, necesitând soluții adecvate vârstei. Copiii sunt încurajați ca, într-un mod creativ, să găsească soluții originale și reprezentări proprii în ceea ce citesc. Cerându-li-se să asocieze informația dobândită cu propriile experiențe de viață, ei personalizează astfel cunoștințele dobândite. Mai mult, sunt create punți de comunicare între ei și părinți / cadre didactice, fiindu-le propuse subiecte inedite spre dezbatere și discuție.
Lucrările realizate de colectivul nostru de creație vizează teme de actualitate perpetuă, toate materialele fiind acompaniate de o grafică atractivă. În demersul nostru, pentru a ajunge la un număr cât mai mare de persoane, am căutat să creăm proiecte care să asigure, prin divertismentul conținuturilor și al abordărilor (text clasic sau didactic, conținut audio sau video, jocuri digitale format carte, planșe, CD, DVD sau medii online), o accesibilitate cât mai facilă la spațiul cultural abordat.
Oferta noastră nu se adresează doar publicului tânăr, ci și adulților, numeroasele lucrări ale personalităților recunoscute din domenii precum teologia, filosofia, filologia, matematica, chimia etc. publicate de Editura Sf. Mina, atât în spațiul preuniversitar, cât și cel universitar, confirmând consecvența și dăruirea noastră în susținerea și consolidarea acestui concept propus și oferit cu multă dragoste de colectivul editurii.
Cos de cumparaturi
Scroll to Top